pus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUS s. n. Faptul de
a pune. ♦ (
Pop.) Semănare, plantare. –
V. pune.pus (Dicționar de neologisme, 1986)–PUS Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) picior”, „de picior”. [< fr.
-pus, cf. gr.
pous].
pus (Dicționar de neologisme, 1986)PUS s.n. (
Med.) Exsudat patologic vâscos, care se formează în focarele de infecție; puroi. [< fr., lat.
pus].
pus (Marele dicționar de neologisme, 2000)PUS s. n. exsudat patologic vâscos care se formează în focarele de infecție; puroi. (< fr., lat.
pus)
pus (Dicționaru limbii românești, 1939)1) pus n. Acțiunea de a pune. V.
nepus.pus (Dicționaru limbii românești, 1939)2) pus, -ă adj. Depus, așezat. S. n., pl.
urĭ. Pus din mînă, un fel de farmece ale babelor.
pus (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)pus, -uri, s.n. –
1. (mag.) Farmec, vrajă.
2. (med.) Exudat vâscos, care se formează în focarele de infecție: „Tăte pusurile, / Tăte muieturile / Câte-s pă tine / Cu mătura le-om mătura” (Bilțiu 1990: 298). – Lat. pus „puroi; gunoi, murdărie„.
pus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pus s. n.pus (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pus n. acțiunea de a pune:
pusul mesei.