purtător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊
Purtător de cuvânt = persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc.
Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (
Fin.)
Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului.
Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. –
Purta +
suf. -ător.