purtat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PURTÁT1 s. n. 1. (
Pop.) Fel, mod de a se îmbrăca; port.
2. Utilizare, întrebuințare.
3. Conduită, purtare, comportare. –
V. purta.purtat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PURTÁT2, -Ă, purtați, -te, adj.,
s. f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi.
2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență.
3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se executa acest dans. –
V. purta.purtat (Dicționaru limbii românești, 1939)purtát, -ă adj. Care a fost purtat, întrebuințat, uzat:
haĭne purtate. Dus, luat, vînturat:
o frunză purtată de vînt. Fig. Umblat pin [!] lume, vînturat, pățit, priceput:
om purtat.purtat (Dicționaru limbii românești, 1939)purtát n. Acțiunea de a purta mereŭ;
haĭna asta rezistă la purtat. Modu de a te purta în vorbă, în mișcărĭ:
l-am cunoscut după purtat.purtat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)purtát s. n.purtat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)purtat a.
1. ce a fost purtat:
haine purtate; 2. dus, transportat:
o biată frunză de vânt în veci purtată AL.;
3. fig. umblat, pățit:
ești om purtat CR. ║ n. mod de a se îmbrăca, port:
nu e deosebire între dânsele nici la stat nici la purtat CR.