purgatoriŭ - explicat in DEX

purgatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PURGATÓRIU s. n. (În religia catolică) Loc unde sufletele celor morți cu păcate mai ușoare s-ar purifica prin suferințe înainte de a intra în paradis. ♦ Fig. Loc sau perioadă de suferință (trecătoare). – Din lat. purgatorius, it. purgatorio.

purgatoriu (Dicționar de neologisme, 1986)
PURGATÓRIU s.n. Loc unde (potrivit credinței bisericii catolice) sufletele celor mai puțin păcătoși se pot curăța de păcate pentru a intra apoi în rai. ♦ (Fig.) Loc sau timp de suferință. [Pron. -riu. / < lat. purgatorium, cf. it. purgatorio, fr. purgatoire].

purgatoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PURGATÓRIU s. n. 1. (în religia catolică) loc unde sufletele celor mai puțin păcătoși se pot curăța de păcate, pentru a intra apoi în rai. 2. (fig.) loc sau timp de suferință. (< lat. purgatorium, it. purgatorio)

purgatoriu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PURGATÓRIU (‹ lat., it., fr.) s. n. Loc sau stadiu de purificare după moartea fizică, dar înaintea trecerii definitive la viața de apoi, unde sufletele celor care au murit în Harul Domnului ispășesc păcatele ușoare neiertate încă sau îndură pedeapsa temporală pentru păcatele iertate deja. Primele reprezentări despre p. sunt atestate în parsism, în creștinism ideea trecând prin Clement din Alexandria, Origene, Ciprian, Ambrozie, Augustin, Grigorie cel Mare, dar fiind recunoscută oficial doar de biserica romano-catolică prin Conciliul de la Florența (1439); bisericile răsăritene nu au preluat doctrina despre p., iar protestanții au respins-o de la început. În prezent, unii teologici catolici pun la îndoială existența p., în timp ce alții invocă o distincție din „Noul Testament”, prin cuvintele grecești geenna și hades, între focul care arde și devorează (geenna) și focul care purifică (hades). ♦ Fig. Loc, timp etc. de suferință.

purgatoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
purgatóriu [riu pron. riu] s. n., art. purgatóriul

purgatoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
purgatoriu n. după Biserica catolică, locul unde sufletele celor drepți expiază păcatele, de care nu s´au căit îndeajuns în lumea aceasta.

purgatoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*purgatóriŭ n. (mlat. purgatorium). În credința catolică, locu în care ceĭ puțin păcătoșĭ se chinuĭesc în ainte [!] de a intra în raĭ.