punctual (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate.
2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment. [
Pr.:
-tu-al] – Din
fr. ponctuel (după
punct).punctual (Dicționar de neologisme, 1986)PUNCTUÁL, -Ă adj. 1. (
adesea adv.) Regulat, exact; care face la timp ceea ce trebuie să facă; precis. ♦ Făcut la momentul hotărât, determinat.
2. (
Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment. [Pron.
-tu-al, var.
puntual, -ă adj. / cf. fr.
ponctuel, it.
puntuale].
punctual (Marele dicționar de neologisme, 2000)PUNCTUÁL, -Ă adj. 1. (și adv.) care respectă întocmai termenul fixat; făcut la momentul hotărât; exact, precis. 2. (despre aspectul verbelor) care arată că acțiunea se referă la un singur moment al desfășurării. 3. (mat.) referitor la un punct. (< engl.
punctual, după fr.
poncuel)
punctual (Dicționaru limbii românești, 1939)*punctuál, -ă adj. (mlat.
punctualis, d.
punctum, punct; fr.
ponctuel). Exact, la punctu (timpu) hotărît:
plată punctuală. Exact, care execută la timp fixat:
om punctual. Adv.
A plăti punctual.punctual (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)punctuál (punc-tu-al) adj. m.,
pl. punctuáli; f. punctuálă, pl. punctuálepunctual (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)punctual a. care face exact, la punctul anumit.