puncta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUNCTÁ, punctez, vb. I.
Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦
Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca.
2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv.
3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din
punct (după
fr. poncteur).puncta (Dicționar de neologisme, 1986)PUNCTÁ vb. I. tr. 1. A însemna, a presăra cu puncte; (
gram.) a pune semne de punctuație. ♦ (
Tehn.) A marca o piesă cu ajutorul punctatorului.
2. (
Fig.) A sublinia, a marca, a accentua.
3. (
Sport) A însemna punctele unei partide sau ale unei etape. [Var.
punta vb. I. / după fr.
ponctuer, pointer].
puncta (Marele dicționar de neologisme, 2000)PUNCTÁ vb. tr. 1. a însemna, a presăra (o suprafață) cu puncte. ◊ (tehn.) a marca o piesă cu ajutorul punctatorului. 2. (fig.) a sublinia, a scoate în evidență, a accentua. 3. (sport) a obține puncte într-o întrecere; a înregistra punctele unei partide. (după fr.
pointer)
puncta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)punctá (a ~) (punc-ta) vb.,
ind. prez. 3
puncteáză