punct (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊
Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (
I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie.
Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (
I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade.
Puncte de suspensie sau
puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (
I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊
Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦
Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul!
2. Semn convențional în formă de punct (
I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale pentru a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei.
3. Punct (
I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri.
4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc.
5. (În sintagma)
Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, 0,376 mm.
6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare.
7. (În sintagma)
Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire.
II. 1. Figură geometrică plană fără nici o dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊
Punct medical (sau
sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc.
2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen.
Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊
Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva.
Punct de plecare (sau
de pornire) =
a) locul de unde pleacă cineva;
b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni.
A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să...
Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi.
Din punct de vedere = în privința..., sub raportul...
Din punct în punct sau
punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg.
A pune (ceva)
la punct =
a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite;
b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nici un amănunt; a restabili adevărul.
A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat.
A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință.
2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊
Loc. adv. Până la un (sau
la acest)
punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊
Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde...
Punct mort = situație fără ieșire. ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix.
IV. Unitate de măsură luată ca bază de clasificare, în special la sporturi. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊
Loc. adj. și adv. Pe puncte =
a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat;
b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din
lat. punctum (cu unele sensuri după
fr. point).
punct (Dicționar de neologisme, 1986)PUNCT s.n. I. 1. Element fundamental al geometriei, reprezentat de intersecția a două linii. ◊
Punct de incidență = locul în care raza incidentă întâlnește raza reflectată. ♦ Semn mic și rotund ca o împunsătură de ac.
2. Loc determinat în spațiu, în care se află sau se întâmplă ceva. ♦ Loc pe un aerodrom unde stă echipa de elevi repartizați pentru zbor aceluiași instructor. ◊
Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, considerate în raport cu axa polilor;
punct de aplicație = locul delimitat de pe cuprinsul unui corp asupra căruia se exercită o forță.
3. Loc, regiune, parte.
4. Temperatura la care un corp își schimbă starea. ◊
Punct mort =
a) momentul în care o piesă a unui mecanism își încetează mișcarea;
b) momentul în timpul unei competiții când organismul sportivului, din cauza suprasolicitării, nu mai răspunde cu promptitudine cerințelor.
5. Unitate numerică luată ca bază de clasificare, în special în sport.
II. 1. Semn grafic mic și rotund care se pune la sfârșitul unei fraze pentru a marca o pauză etc. ◊
Punct tipografic = unitate de măsură a lungimii folosită pentru materialul tipografic, egală cu 0,376 mm.
2. Parte, diviziune, fragment dintr-un întreg; capitol, paragraf.
3. Chestiune, problemă. ◊
Punct de vedere = aspectul sub care este privită o problemă, mod de gândire, părere.
4. Aspect, ipostază, situație; fază, treaptă, perioadă. [Pl.
-te, (înv.)
-turi, var.
punt s.n. / < lat.
punctum, cf. fr.
point, it.
punto].
punctPUNCT, púncte, s. n. ~
3. (Mat., în sint.)
Punct de acumulare (față de o mulțime de puncte dată) = Punct cu proprietatea că orice vecinătate a sa include cel puțin un punct ce aparține mulțimii date. [
MW]
punct (Marele dicționar de neologisme, 2000)PUNCT s. n. 1. element fundamental în geometrie, reprezentat de intersecția a două linii. ◊ punct de incidență = locul în care raza incidentă întâlnește raza reflectată. ◊ semn mic și rotund ca o împunsătură de ac. ◊ a pune punctul pe i = a ataca esențialul într-o problemă, a spune ce era mai important. 2. loc determinat în spațiu, în care se află sau se întâmplă ceva. ◊ punct medical = serviciu medical organizat cât mai aproape de locul de muncă (uzină, șantier etc.). ◊ loc pe un aerodrom unde stă echipa de elevi repartizați pentru zbor aceluiași instructor. ◊ punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, considerate în raport cu axa polilor; punct de aplicație = locul delimitat de pe cuprinsul unui corp asupra căruia se exercită o forță. 3. loc, regiune, parte. 4. valoare a unei mărimi la care se produce un fenomen specific. ◊ punct critic = stare critică; punct mort = a) moment în care o piesă a unui mecanism își încetează mișcarea; b) momentul când organismul sportivului, în timpul unei competiții, din cauza suprasolicitării, nu mai răspunde cu promptitudine cerințelor. 5. unitate numerică luată ca bază de clasificare, în special în sport, în jocuri de societate etc. 6. semn de punctuație mic și rotund (.) care se pune la sfârșitul unui enunț pentru a marca o pauză, o abreviere sau, în matematică, după o cifră, însemnând efectuarea unei înmulțiri etc. ◊ punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește linia de ochire; punct tipografic = unitate de măsură a lungimii folosită pentru materialul tipografic, egală cu 0,376 mm. ◊ pată mică rotundă pe un fond alb de culoare. 7. model al unei broderii, dantele, cusături etc. 8. parte, diviziune, fragment dintr-un întreg; capitol; paragraf. 9. chestiune, problemă. ◊ punct de vedere = aspectul sub care este privită o problemă, mod de gândire, părere; punct de onoare = ceea ce constituie mândria cuiva, angajează onoarea acestuia; a fi pe punctul de a... = a fi gata să... 10. aspect, ipoteză, situație; fază, treaptă, perioadă. ◊ a pune ceva la punct = a) a regla, a repara ceva; b) a aranja lucrurile cum trebuie; a pune pe cineva la punct = a-i da cuiva o lecție de bună cuviință, a admonesta. (< lat.
punctum, după fr.
point)
punct (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)punct (púncte), s. n. –
1. Semn (grafic). –
2. Figură geometrică, valoare. –
3. Parte, moment, etapă. –
4. Unitate de măsură.
Lat. punctum (
sec. XVIII). Este dubletul lui
pont. –
Der. punct(u)a, vb., din
fr. ponctuer; punctual, adj., din
fr. ponctuel; punctualitate, s. f., din
fr.;
punctuați(un)e, s. f., din
fr.;
puncțiune, s. f., din
fr.;
contrapunct, s. n., din
fr. contrepoint.punct (Dicționaru limbii românești, 1939)*punct n., pl.
e și (maĭ vechĭ)
urĭ (lat.
punctum, d.
púngere, a împunge). Împunsătură, pată rătundă [!], semn rătund, maĭ ales făcut cu condeĭu saŭ de natură:
a face un punct cu cerneală, cu creĭonu, cu văpsea [!]; bibilicile aŭ puncte albe pe pene. V.
picățele, puchițeĭ). Semn rătund [!] pus pe i și pe j saŭ la urma uneĭ fraze p. a arăta că s´a terminat orĭ după o prescurtare.
A pune punctele pe i, a te explica exact și fără considerațiunĭ (V.
punctuațiune și
soroacă). Pată:
un punct negru se vedea la orizont. Loc anumit:
punctu de plecare, fie-care gardist era la punctu luĭ (V.
pont). Stare, situațiune:
se află în acelașĭ punct. Parte, lucru, chestiune anumită de discutat:
la ordinea zileĭ eraŭ zece puncte, care trebuĭaŭ să fie lămurite. Fracțiune de număr saŭ de notă la media unuĭ elev:
8 și 10 puncte. Însemnare a graduluĭ de cîștig făcută după fie-care dată la cărțĭ, biliard, popice și alte jocurĭ:
am 55 de puncte. (A da cuĭva puncte înainte, a-l considera că are deja atîtea puncte cînd tu începĭ, fiind sigur că tot îl veĭ întrece.
Fig. A fi maĭ îndemănatic, maĭ priceput de cît [!] el). Epocă, timp, grad:
a fi în cel maĭ înalt punct al gloriiĭ. Moment precis:
a fi pe punctu de a reuși. Foarte mică dimensiune:
pămîntu e un punct în univers. Geom. O parte din spațiŭ imaginată ca infinit de mică și considerată că n´are dimensiune:
locu unde doŭă liniĭ se taĭe se numește „punct de intersecțiune”,
linia se compune din puncte, circumferența [!] e o linie ale căreĭ puncte îs toate egal de depărtate de un punct interior numit „centru”.
Muz. Semn rătund [!] care, pus după o notă, îĭ mărește valoarea.
Punct de orgă, punct care suspendă măsura și acompaniamentu.
Geogr. Punct cardinal, nordu, sudu, vestu și estu, adică cele patru puncte care, unite pin [!] doŭă liniĭ care se taĭe, împart orizontu în patru părțĭ egale.
Fiz. Punct de sprijin, punct pe care se sprijină pîrghia cînd o apeșĭ ca să rîdicĭ [!] ceva, (fig.) lucru care te ajută.
Punct de vedere, privință, loc pe care te puĭ ca să priveștĭ lucrurile maĭ mult orĭ maĭ puțin depărtate, (fig.) mod de a considera lucrurile:
din punctu luĭ de vedere, are dreptate. Punct de onoare, lucru care interesează onoarea.
Punct negru, obĭect de neliniște, lucru amenințător (ca nouru [!] care se arată la orizont și aduce furtuna).
Puncte de suspensiune, puncte care, în scriere, arată reticența saŭ suspensiunea, ca:
Ce e el ? Un... păcătos! A pune la punct, a pune în ordine gata de a funcționa, a lămuri o chestiune. Adv. Fix, hotărît, exact:
a sosit la orele 5 punct, punct la 5 ore. – În sec. 19
punt, pl.
urĭ (it.
punto).
punct (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)punct s. n.,
pl. púncte (punc-te)punct (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)punct n.
1. Geom. porțiune de spațiu considerată cu cele mai mici dimensiuni ce se poate imagina:
linia se compune din puncte; 2. loc determinat:
punct de plecare; 3. foarte mică întindere:
pământul e un punct în univers; 4. semn de punctuațiune;
5. semn care se pune pe
i; 6. chestiune de hotârît:
să lămurim acest punct; 7. parte importantă:
iată punctul capital; 8. moment preciz:
pe punctul de a pleca; puncte cardinale, cele ce divid orizontul în patru părți egale și anume: N. S. E. și V.;
9. obiect, totalitate de obiecte ce se pot vedea bine:
sunt frumoase puncte de vedere în acest parc; 10. fig. mod de a considera lucrurile:
punctul nostru de vedere e fals.