puchină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUCHÍNĂ, puchini, s. f. (
Reg.) Urdoare. –
Et. nec. Cf. puchi.puchină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)puchínă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. puchínii; pl. puchínipuchìnă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)puchìnă f. Mold. urdoare. [Rostire provincială din
putìnă, putoare].