puchini (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)puchiní (-nésc, -ít), vb. – A migăli, a-și strica ochii muncind. –
Var. buchini, bu(n)ghini, bongheni, bungăni, bugini, bongăni, buchisi. Origine expresivă, după cum rezultă din finala expresivă
-ni și din varietatea de forme. Unele
var. au și sensul de „a bombăni”,
cf. bodogăni. –
Der. puchi (
var. puchină),
s. m. (urdoare), deverbal (din
*puchin ‹
lat. *putulus, după Pușcariu 1393 și REW 6889; din
lat. *put(u)lina ‹ *
putulus, după Pascu,
Beitrage, 12 și Pușcariu,
Dacor., I, 415);
puchiței, s. m. pl. (picățele, buline), probabil rezultat dintr-o contaminare cu
picățele; împuchițat, adj. (cu picățele; pestriț).