provizoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROVIZÓRIU, -IE, provizorii, adj. (Adesea adverbial) Care durează sau este destinat să dureze un timp limitat, după care urmează să fie înlocuit; temporar, vremelnic, tranzitoriu. ♦ (Substantivat,
n.;
înv.) Provizorat. – Din
lat. provisorius, fr. provisoire.provizoriu (Dicționar de neologisme, 1986)PROVIZÓRIU, -IE adj. Temporar, vremelnic. ♦ Nedefinitiv. //
adv. Deocamdată. [Pron.
-riu, var.
provizor, -ie adj. / cf. fr.
provisoire, it.
provvisorio].
provizoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROVIZÓRIU, -IE I.
adj. temporar, vremelnic. ◊ nedefinitiv. II. adv. deocamdată. (< lat.
provisorius, fr.
provisoire)
provizoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*provizóriŭ, -ie adj. (lat.
provisorius, d.
providére, -visum, a prevedea, a îngriji; fr.
provisoire). Temporar, dat orĭ făcut numaĭ pe un timp pînă ce va deveni definitiv orĭ stabil, permanent:
instalațiune, locuință provizorie, guvern provizoriŭ. Preliminar, prealabil:
sentență [!], judecată provizorie. Se zice despre un profesor reușit la examin [!] orĭ la concurs și numit cu acest titlu în ainte [!] de a fi numit definitiv. Adv. În mod provizoriŭ, pe un timp.
provizoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)provizóriu1 [
riu pron. riu]
adj. m.,
f. provizórie (-ri-e); pl. m. și
f. provizóriiprovizoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)provizóriu2 [
riu pron. riu]
s. n.,
art. provizóriulprovizoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)provizoriu a.
1. dat prealabil:
sentință provizorie; 2. ce se face în așteptare de altceva:
instalațiune provizorie; 3. temporar:
guvern provizoriu; 4. se zice de un profesor înainte de a fi căpătat numirea-i definitivă.