protoclorură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROTOCLORÚRĂ, protocloruri, s. f. (
Chim.) Combinația cea mai săracă în clor pe care o substanță simplă o poate forma cu acesta. – Din
fr. protochlorure.protoclorură (Dicționar de neologisme, 1986)PROTOCLORÚRĂ s.f. Sare care rezultă din combinația unui corp simplu cu clorul, conținând cantitatea cea mai mică posibilă de clor. [< fr.
protochlorure].
protoclorură (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROTOCLORÚRĂ s. f. sare din combinația unui corp simplu cu cea mai mică cantitate de clor. (< fr.
protochlocure)
protoclorură (Dicționaru limbii românești, 1939)*protoclorúră f., pl.
ĭ (
proto- și
clorură).
Chim. Combinațiune de corp simplu cu cea maĭ mică cantitate posibilă de clor.
protoclorură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)protoclorură f. combinarea unui corp simplu cu cea mai mică cantitate de clor.