prohod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROHÓD, prohoduri, s. n. Slujbă religioasă la înmormântările creștine;
p. gener. înmormântare; prohodire, prohodit. ♦ Slujbă religioasă făcută în vinerea Paștilor, în amintirea morții lui Cristos. – Din
sl. provodŭ.prohod (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prohód (prohóduri), s. n. – Slujba morților.
Sl. provodŭ „moarte”,
prochodŭ „moarte” (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 297). –
Der. prohodi, vb. (a face slujba morților; a îngropa), din
sl. prochoditi.prohod (Dicționaru limbii românești, 1939)prohód n., pl.
urĭ, oade (vechĭ
provod, d. vsl.
pro-vodŭ, trecere, acompaniere, înmormîntare,
prohodŭ, trecere; rus.
próvody, convoĭ, suită, sîrb.
provod, suită, cortegiŭ.
V s´a prefăcut în
h ca și´n
pohod, pohoĭ. V.
iz-vod, pod-hod, vo-hod). Slujba îngropăcĭuniĭ, serviciŭ funebru. Cîntecele care se cîntă în onoarea luĭ Hristos la denia din Vinerea patimilor. – În Buc. și
prăhod, trecere (Șez. 34, 74).
prohod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prohód s. n.,
pl. prohóduriprohod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prohod n.
1. slujba îngropăciunii, rugăciunea morților:
fără popă nici prohod POP.;
2. prohodul Domnului Isus Hristos ce se cântă Vinerea mare la priveghere:
să cânte prohodul în Sf. Vineri NEGR. [Slav. PROVODŬ, înmormântare].