profanațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROFANAȚIÚNE, profanațiuni, s. f. (Rar) Profanare. [
Pr.:
-ți-u-] – Din
fr. profanation, lat. profanatio, -onis.profanațiune (Dicționar de neologisme, 1986)PROFANAȚIÚNE s.f. Profanare. [Cf. fr.
profanation, lat.
profanatio].
profanațiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROFANAȚIÚNE s. f. profanare. (< fr.
profanation, lat.
profanatio)
profanațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*profanațiúne f. (lat.
profanatio, -ónis). Acțiunea de a profana, sacrilegiŭ, pîngărire. – Și
-áție și
-áre.profanațiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)profanațiúne (
înv.)
(-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. profanațiúnii; pl. profanațiúniprofanațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)profanați(un)e f.
1. acțiunea de a profana cele sfinte;
2. abuz ce se face cu lucrurile rare și scumpe.