procopseală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROCOPSEÁLĂ s. f. v. pricopseală.procopseală (Dicționaru limbii românești, 1939)procopseálă și (est)
pricopseálă f., pl.
elĭ. Fam. Acțiunea de a saŭ de a te procopsi. Stare superioară, pozițiunea omuluĭ procopsit. Știință, învățătură:
procopseala cărturarilor. Folos, avantaj:
nicĭ o procopseală ! Mare procopseală ! Ce maĭ procopseală ! Halal procopseală !, expresiunĭ ironice față de nereușite. V.
scofală.procopseală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)procopseálă v. pricopseálăprocopseală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)procopseală f.
1. știință:
învețe toate meseriile și toată procopseala cărturarilor ISP.;
2. învățătură:
l’a dat la meșteșug spre procopseală; 3. (ironic) erudițiune:
mare procopseală ! 4. folos, treabă:
ce mai procopseală !