privire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIVÍRE, priviri, s. f. Acțiunea de
a (se) privi și rezultatul ei.
1. Funcția organică a ochilor, văz; mod de a privi, căutătură, uitătură. ♦ (
Concr.) Organul vederii; ochii.
2. Examinare, apreciere, considerare (fugară, de ansamblu).
3. (În
loc. prep.)
Cu privire la... = referitor la..., în privința..., în ceea ce privește... –
V. privi.privire (Dicționaru limbii românești, 1939)privíre f. Acțiunea de a privi. Uĭtătură, căutătură:
o privire cruntă. Perspectivă:
casa are o privire frumoasă. Fig. Privință:
supt [!] toate privirile. A sorbi cu privirea, a mînca cu ochiĭ, a nu te maĭ sătura privind.
privire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)privíre s. f.,
g.-d. art. privírii; pl. privíriprivire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)privire f.
1. acțiunea de a privi și rezultatul ei, aruncătură de ochi:
o privire cruntă; 2. ochi:
a soarbe cu privirea; 3. privință:
sub toate privirile.