privitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIVITÓR, -OÁRE, privitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care privește, care se uită la cineva sau la ceva. ◊
Loc. prep. Privitor la... = referitor la..., relativ la..., în ceea ce privește..., în privința...; asupra, despre. ♦ (Substantivat) Persoană care asistă la un spectacol artistic sau,
p. ext., la o adunare, la o ceremonie etc.; spectator. –
Privi +
suf. -tor.privitor (Dicționaru limbii românești, 1939)privitór, -oáre adj. și s. Care privește, spectator:
publicu privitor, privitoriĭ. Adv. Relativ la:
a vorbi privitor la călătorie.privitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)privitór adj. m.,
s. m.,
pl. privitóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. privitoáreprivitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)privitor a. și m. care privește. ║ adv. relativ la:
privitor la muzică.