pritoci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRITOCÍ, pritocesc, vb. IV.
Tranz. A turna vinul dintr-un butoi în altul, după fermentație, pentru a-l limpezi (prin separarea de drojdia care s-a așezat la fund);
p. gener. a turna un lichid dintr-un vas în altul. ♦ A scoate și a turna la loc, de mai multe ori la rând, zeamă dintr-un vas cu murături, cu varză acră, pentru a dizolva sarea depusă la fund. ♦
Fig. A muta dintr-un loc în altul. – Din
bg. pretoča, scr. pretočiti.pritoci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pritocí (pritocésc, pritocít), vb. – A transvaza, a deșerta. –
Var. Mold. pitroci. –
Mr. pitrocire. Sl. pritočiti, cuvînt citat de Miklosich,
Lexicon, 685, fără sens cunoscut, dar care trebuie să-l aibă pe cel din
rom., din
sl. točiti „a agita”,
cf. bg. pretoči, slov.
pritočiti, cu același sens (Miklosich,
Slaw. Elem., 41; Conev 63), și
bg. točam ›
megl. tuțǫș, țuțiri „a scoate moare de varză” (Capidan 306). Pascu, I, 62, derivă în mod greșit
mr. din
piatră. –
Der. pritoacă, s. f. (vas pentru transportul strugurilor);
pritoc, s. n. (pritocire);
pritoceală, s. f. (transvazare).
pritoci (Dicționar de argou al limbii române, 2007)pritoci, pritocesc v. t. (er. – d. bărbați) 1. a avea contact sexual cu o femeie.
2. a ejacula.
pritoci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pritocí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pritocésc, imperf. 3
sg. pritoceá; conj. prez. 3
să pritoceáscăpritocì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pritocì v. a turna dintr’un vas într’altul:
a pritoci vinul. [Slav. PRITOČITI, a transvaza].