pritocit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRITOCÍT2, -Ă, pritociți, -te, adj. (Despre vin sau zeama de varză, de murături) Care a fost supus pritocirii. –
V. pritoci.pritocit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRITOCÍT1 s. n. Pritocire. –
V. pritoci.pritocit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pritocít s. n.