primitiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIMITÍV, -Ă, primitivi, -e, adj. 1. Din perioada de la începutul societății umane; străvechi. ♦ Care se află pe treapta cea mai de jos a dezvoltării (sociale).
2. Care are un caracter simplu, rudimentar; (despre oameni și despre manifestările lor) sălbatic;
p. ext. necivilizat, necioplit, grosolan.
3. Care se referă la începutul istoric al existenței sale, care se află în starea de la început; originar, primar. ♦ (Despre cuvinte) Care servește ca element de bază pentru formarea de derivate; primar. ♦ (În sintagma)
Culori primitive = cele șapte culori ale spectrului solar. ♦ (Substantivat,
m. pl.) Denumire dată pictorilor adepți ai primitivismului (
2). – Din
fr. primitif, lat. primitivus.primitiv (Dicționar de neologisme, 1986)PRIMITÍV, -Ă adj. 1. De la începutul omenirii, străvechi. ♦ Aflat pe cea dintâi treaptă a dezvoltării societății umane.
2. Necultivat, necivilizat, sălbatic.
3. Nume dat pictorilor și sculptorilor care precedă epoca Renașterii.
4. Originar, primar; de bază. ◊
Cuvânt primitiv = Cuvânt-bază de la care, cu ajutorul afixelor, se derivă alte cuvinte;
culori primitive = cele șapte culori ale spectrului solar. //
s.f. (
Mat.)
Primitivă a unei funcții = funcție a cărei derivată este egală cu funcția inițială. [< fr.
primitif, it.
primitivo < lat.
primitivus <
primus – cel dintâi].
primitiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRIMITÍV, -Ă I.
adj. 1. de la începutul omenirii, străvechi. ◊ aflat pe cea dintâi treaptă a dezvoltării societății umane. 2. necultivat, necivilizat, sălbatic. 3. nume dat pictorilor și sculptorilor care precedă epoca Renașterii. 4. primar, de bază. ♦ cuvânt ~ = cuvânt-bază de la care, cu ajutorul afixelor, sunt derivate alte cuvinte; culori ĕ = cele șapte culori ale spectrului solar. II. s. f. 1. (mat.) ~ă (a unei funcții) = funcție a cărei derivată este egală cu funcția inițială. 2. (inform.) operație elementară indivizibilă, neinterferabilă cu altă operație de aceleași gen. (< fr.
primitif, lat.
primitivus)
primitiv (Dicționaru limbii românești, 1939)*primitív, -ă adj. (lat.
primitivus). Din prima stare a lucrurilor:
obiceurĭ primitive. Fig. Grosolan, necĭoplit:
om primitiv. Limbă primitivă, limba vorbită de primiĭ oamenĭ.
Biserica primitivă, din primele secule [!] ale creștinizmuluĭ [!].
Geol. Terenurĭ primitive, care rezultă, probabil, din prima solidificare a scoarțeĭ pămîntuluĭ.
Fiz. Colorĭ primitive, cele șapte ale spectruluĭ solar.
Gram. Cuvînt primitiv, formă primitivă, care servește ca rădăcină altora.
Timpurĭ primitive, din care se formează altele, ca
ard, arseĭ, ars, a arde (V.
derivat). Adv. La origine (se poate zice și
primitivamente).
primitiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)primitív adj. m.,
pl. primitívi; f. primitívă, pl. primitíveprimitiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)primitiv a.
1. ce există dela origină, ce ține de prima stare a lucrurilor:
obiceiuri primitive; 2. străvechiu:
terenuri primitive. ║ m. pictor sau sculptor care a preces pe maeștrii din epoca Renașterii. ║ adv. la început.