primire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIMÍRE, primiri, s. f. Faptul de
a primi. 1. Luare în posesiune a unui bun care ți-a fost oferit, dat, datorat. ◊
Loc. vb. A da (cuiva ceva)
în primire = a preda, a încredința (cuiva ceva).
A lua (ceva)
în primire = a prelua (ceva); a recepționa. ◊
Expr. A lua (pe cineva)
în primire =
a) a lua (pe cineva) în grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l îndruma), a purta de grijă;
b) (
fam.) a certa pe cineva, a-i face reproșuri.
2. Acceptare, admitere a unui vizitator, a unui solicitator; modul de a-l întâmpina, de a-l trata. ◊
Loc. adj. De primire =
a) (despre ore, zile) în care este permis accesul publicului într-un loc;
b) (despre încăperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor.
3. Manifestare a unei anumite atitudini față de ceva.
4. Admitere a cuiva într-o întreprindere, într-o instituție, într-o organizație. –
V. primi.primire (Dicționaru limbii românești, 1939)primíre f. Acțiunea de a primi. Modu de a trata oaspețiĭ:
ne-a făcut o primire strălucită. Audiență, recepțiune:
zi de primire. Locu pe unde se primesc (se introduc) bolnaviĭ într´un spital:
portaru de la primire. A lua în primire, a primi în mînă, a pune mîna, a lua în stăpînire (V.
preĭaŭ):
autoritățile aŭ luat în primire corabia. A începe să atacĭ (Fam.):
ziarele l-aŭ luat în primire.primire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)primíre s. f.,
g.-d. art. primírii; pl. primíriprimire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)primire f. acțiunea de a primi și rezultatul ei: acceptare, recepțiune.