prigoană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIGOÁNĂ, prigoane, s. f. Urmărire aprigă, pornire împotriva cuiva; măsuri represive luate de o autoritate împotriva cuiva; asuprire, persecuție, prigonire. – Din
prigoni (derivat regresiv).
prigoană (Dicționaru limbii românești, 1939)prigoánă f., pl.
e (d.
prigonesc saŭ d. vsl.
pri-gonŭ, prigonire; rus.
prigón, convoĭ de vite de vînzare. V.
gonesc).
Vechĭ. Ceartă.
Azĭ. Pop. Fam. Prigonire, persecuțiune.
Goană și prigoană, mare persecuțiune.
prigoană (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prigoánă s. f.,
g.-d. art. prigoánei; pl. prigoáneprigoană (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prigoană f. ceartă:
goană și prigoană pe capul meu CR. [Abstras din
prigonì].