pricire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) PRICÍRE,priciri, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se prici2; ceartă, sfadă. – V. prici2.
pricire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) pricíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pricírii; pl. pricíri