pricolici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRICOLÍCI, pricolici, s. m. (În superstiții) Duh rău în care se presupune că se transformă unii oameni (mai ales după moarte) și care ia înfățișarea unor animale. ♦
P. gener. Strigoi. ♦ Epitet dat unui copil neastâmpărat. –
Et. nec.pricolici (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pricolíci (pricolíci), s. m. – Strigoi, duh rău care ia înfățișarea de lup. –
Var. tricolici, pricolic. Origine necunoscută. Aparține unei mitologii populare foarte răspîndite,
cf. germ. Werwolf, fr. loup-garou, care ajunge pentru a convinge că în ultima parte a cuvîntului trebuie să vedem
ngr. λύϰος „lup”. Prima parte rămîne nesigură;
gr. θρίξ „păr” (Scriban) este improbabilă fonetic și dificilă semantic; πρίϰός „amar, trist” convine fonetic, dar nu și în privința sensului. Legătura cu
rom. vîrcolac (Tiktin) nu este sigură. Din
rom. provine
mag. pirkorics (Edelspacher 24).
pricolici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pricolíci s. m.,
pl. pricolíci, art. pricolícii