pricinuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRICINUITÓR, -OÁRE, pricinuitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care produce, provoacă, prilejuiește, dă naștere la ceva.
2. S. m. și
f. (
Înv.) Persoană care face, inițiază, produce ceva. [
Pr.:
-nu-i-] –
Pricinui +
suf. -tor.