pribegi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIBEGÍ, pribegesc, vb. IV.
Intranz. 1. A fi pribeag; a rătăci din loc în loc; a hoinări,
2. A-și părăsi locul natal, țara; a se refugia, a emigra, a se exila. – Din
pribeag.pribegi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pribegí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pribegésc, imperf. 3
sg. pribegeá; conj. prez. 3
să pribegeáscăpribegì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pribegì v.
1. a rătăci:
vitele ce pribegiau se ’ntorc voios în țară AL.;
2. a se expatria:
boierii s´au pribegit OD.;
3. a căuta un refugiu:
în ce țară a pribegit ? AL.