preget (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÉGET s. n. (
Pop.) Lipsă de activitate; încetare, întrerupere a unei activități; răgaz, tihnă. ◊
Loc. adj. și adv. Fără (de) preget =
a) (care are loc) fără întrerupere; neîntrerupt, neobosit;
b) (care are loc) neîntârziat, imediat, repede. – Din
pregeta (derivat regresiv).
preget (Dicționaru limbii românești, 1939)1) préget n., pl.
e (d.
a pregeta, ca
cuget d.
a cugeta). Ezitare, șovăire:
plecațĭ fără preget !preget (Dicționaru limbii românești, 1939)2) préget, a
-á v. tr. (lat.
*prae-agito, *prae-igĭto, *praegito, mă gîndesc înainte, compus [ca și
cógito] al luĭ
ágito, -áre, a agita. După Dens., d. lat.
*pigritare, cl.
-ari, a se lenevi, de unde, pin [!] met.,
pregetare).
Vechĭ. Ezit, șovăĭesc, mă codesc, mă gîndesc dacă trebuĭe să fac orĭ nu:
a pregeta binele sufletuluĭ, osteneala. Azĭ. V. intr.
Nu pregeta să plecĭ, a pleca.preget (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)préget (
pop.)
s. n.preget (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)preget n. zăbavă:
fără preget.