predispunere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREDISPÚNERE, predispuneri, s. f. (Rar) Faptul de a fi predispus la ceva;
p. ext. predispoziție, înclinare. –
V. predispune.predispunere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)predispúnere (rar)
s. f.,
g.-d. art. predispúnerii; pl. predispúneri