precurmător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRECURMĂTÓR, -OÁRE, precurmători, -oare, adj. (
Înv.) Care pune capăt, care întrerupe, care oprește (brusc). –
Precurma +
suf. -ător.precurmător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)precurmătór (
înv.)
adj. m.,
pl. precurmătóri; f. sg. și
pl. precurmătoáre