precurmare(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) PRECURMÁRE,precurmări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) precurma și rezultatul ei. – V. precurma.
precurmare(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) precurmáre (înv.) s. f., g.-d. art. precurmắrii