precupeți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRECUPEȚÍ, precupețesc, vb. IV.
1. Intranz. și
tranz. (Rar) A practica meseria de precupeț;
p. ext. a vinde cu preț de speculă; a trafica.
2. Tranz. Fig. (În propoziții negative) A nu cruța nimic, a face totul pentru reușita cuiva sau a ceva, a dărui din plin, din belșug, cu generozitate. – Din
precupeț.