poticnit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POTICNÍT1 s. n. Faptul de
a (se) poticni. –
V. poticni.poticnit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POTICNÍT2, -Ă, poticniți, -te, adj. (Rar) Care se poticnește (
1); împiedicat (la mers). ♦
Fig. (Despre vorbe, vorbire etc.) Articulat, spus cu greutate, cu întreruperi etc. –
V. poticni.poticnit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poticnít s. n.