poticni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POTICNÍ, poticnesc, vb. IV.
1. Refl. și
intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva).
2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau,
fig., într-o acțiune.
3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦
Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din
sl. potŭknonti.poticni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)poticní (poticnésc, poticnít), vb. – A se împiedica, a se ciocni de ceva, a călca prost.
Sl. potŭknąti „a împinge” (Miklosich,
Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 269),
cf. rus. potknutĭ „a se încurca”. –
Der. poticneală, s. f. (împiedicare, pas greșit).
Cf. zăticni, poticală.poticni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poticní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. poticnésc, imperf. 3
sg. poticneá; conj. prez. 3
să poticneáscăpoticnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)poticnì v.
1. a scăpăta din genuchi la umblat:
calul, de e cu patru picioare, și tot se poticnește; 2. fig. a luneca. [Slav. POTŬKNÕTI, a împinge].