potir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POTÍR, potire, s. n. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte);
p. ext. conținutul acestei cupe. ♦
Spec. Pahar de aur sau de argint, cu picior, în care se păstrează cuminecătura la biserică.
2. P. anal. Parte a unei flori alcătuită din corolă și caliciu. – Din
sl. potirĩ.potir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)potír (potíre), s. n. – Caliciu. –
Mr. putir. Mgr. ποτήριον în parte prin intermediul
sl. potiri (Cihac, II, 690; Murnu 47),
cf. alb.,
bg.,
rus. potir, sb.,
cr. putir.potir (Dicționaru limbii românești, 1939)potír n., pl.
e (ngr.
potiri, d. vgr.
potérion, pahar,
potós, potabil; vsl. rus.
potirŭ). Paharu saŭ cupa de aur saŭ de argint în care se ține împărtășania în biserica ortodoxă. Cálice la florĭ. V.
cúpulă.potir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)potír s. n.,
pl. potírepotir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)potir n.
1. caliciul florilor:
sorb limpedea rouă din a florilor potire AL.;
2. vas de sfințit vinul la liturghie. [Gr. mod. POTĬRI, pahar].