polnoglasie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLNOGLASÍE s. f. Fenomen lingvistic caracteristic limbilor slave de est, care constă în prezența grupurilor de sunete „oro”, „olo”, „ere” între consoane, corespunzând grupurilor „ra”, „la”, „re”, „le” din vechea slavă. – Din
rus. polnoglasie.polnoglasie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)polnoglasíe (-no-gla-) s. f.,
art. polnoglasía, g.-d. polnoglasíi, art. polnoglasíei