polizor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLIZÓR1, polizoare, s. n. Mașină-unealtă folosită la prelucrarea prin așchiere a suprafețelor cu ajutorul unei pietre abrazive în formă de disc, de cilindru, de trunchi de con etc., care are o mișcare de rotație. – Din
fr. polissoir.polizor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLIZÓR2, -OÁRE, polizori, -oare, s. m. și
f. Tehnician care lucrează cu polizorul. – Din
fr. polisseur.polizor (Dicționar de neologisme, 1986)POLIZÓR s.n. Mașină-unealtă prevăzută cu o piatră specială, folosită pentru curățit, ascuțit, lustruit etc. piese metalice prin frecare. [< fr.
polissoir].
polizor (Marele dicționar de neologisme, 2000)POLIZÓR s. n. mașină-unealtă, cu o piatră abrazivă, pentru curățit, ascuțit, lustruit etc. piese (metalice) prin frecare. (< fr.
polissoir)
polizor (Dicționar de argou al limbii române, 2007)polizor, polizoare s. n. (intl.) anchetă.
polizor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)polizór s. n.,
pl. polizoáre