poleac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLEÁC, -Ă, poleaci, -ce, s. m. și
f.,
adj. (
Înv. și
reg.) Polonez. – Din
pol. polak, ucr.,
rus.,
scr. poljak.poleac (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)poleác, -ă, poléci, -ce, adj., s.m. și f. (înv. și reg.)
1. polon, polonez, leșesc.
2. (s.f.) limba poloneză.
3. (s.m. și f.) persoană de origine polonez, polon.
4. (s.f.; în forma:
polacă) dans de origine poloneză; polcă.
5. (s.m. și f.; reg.) persoană care are un defect la vorbire.
6. (s.m. și f.) persoană scoasă din evidența militară; reformat.
poleac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)poleác (poléci), s. m. – Polonez.
Sl. poljakŭ, cf. sb.,
cr.,
slov.,
rus. poljak. Înv., modern.
polon, adj. (polonez) din
lat. polonus, sec. XIV, și
polonez, s. m. –
Der. polcă, s. f. (
Mold., jachetă, pieptar), din
pol. polka „poloneză”,
cf. rut. poljka „haină lungă” (Tiktin);
polcuță, s. f. (
Mold., vestă);
polecesc, adj. (
înv., polon);
poloșe (
var. polușe),
s. f. (oaie de rasă polonă). –
Cf. leah.poleac (Dicționaru limbii românești, 1939)poleác, -ă s., pl.
ecĭ, ece (rut.
Póleak, rus.
Poleák, pol.
Polak).
Est. Polon, Leah. V. și
Rusneac.poleac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poleác (
înv.,
reg.)
adj. m.,
s. m.,
pl. poléci; adj. f.,
s. f. poleácă, pl. poléce