polaritate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLARITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, în două puncte ale sale, caracteristici de aceeași natură, dar opuse una celeilalte.
2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei părți din el de a forma două puncte de creștere cu proprietăți diferite.
3. (
Fil.) Specie a contradicției constând în relația dintre doi termeni care prezintă cel mai mare grad de opoziție posibil și totodată se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din
fr. polarité.polaritate (Dicționar de neologisme, 1986)POLARITÁTE s.f. 1. Proprietate a unui corp sau a unei părți dintr-un corp de a avea în două puncte ale sale sarcini electrice sau magnetice de nume diferite. ♦ (
Fil.) Formă a contradicției în care laturile contrare se exclud și totodată se condiționează reciproc.
2. (
Biol.) Calitate a unui organism vegetal sau animal de a prezenta două extremități cu înfățișare și funcțiuni diferite. [Cf. fr.
polarité].
polaritate (Marele dicționar de neologisme, 2000)POLARITÁTE s. f. 1. proprietate a unui corp, a unei părți dintr-un corp de a avea în două puncte ale sale sarcini electrice sau magnetice de nume diferite. 2. (fil.) formă a contradicției în care laturile contrare se exclud și totodată se condiționează reciproc. ◊ puncte care definesc relația dintre doi termeni de opoziție, dar care se presupun reciproc. 3. (biol.) calitate a unui organism de a prezenta două extremități cu înfățișare și funcții diferite. (< fr.
polarité)
polaritate (Dicționaru limbii românești, 1939)* polaritáte f. (d.
polar).
Fiz. Proprietatea aculuĭ magnetic de a se îndrepta spre polĭ.
polaritate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)polaritáte s. f.,
g.-d. art. polaritắțiipolaritate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)polaritate f.
Fiz. proprietatea acului magnetizat de a se dirija către un punct fix al orizontului.