poftorire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POFTORÍRE, poftoriri, s. f. (
Înv.) Acțiunea de
a poftori și rezultatul ei; invitație; insistență. –
V. poftori.poftorire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poftoríre (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. poftorírii; pl. poftoríripoftorire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)poftorire f. repețire:
rugat cu poftorire să nu s’atingă de dânsul ISP.