poftori (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POFTORÍ, poftoresc, vb. IV.
Tranz. (
Înv.)
1. (Folosit și
absol.) A repeta, a reaminti.
2. A ura, a dori ceva (cuiva).
3. A ruga pe cineva (ceva). – Din
sl. povŭtoriti.poftori (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)poftorí (poftorésc, poftorít), vb. –
1. A repeta. –
2. A pisălogi.
Sl. povŭtoriti, din
vŭtoryĭ „secund” (Miklosich,
Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 272),
cf. ftori. Înv.
poftori (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poftorí (a ~) (
înv.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. poftorésc, imperf. 3
sg. poftoreá; conj. prez. 3
să poftoreáscăpoftorì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)poftorì v. a repeta:
nu trebue a poftori omului înțelept cuvinte înțelepte. [Slav. POVŬTORITI (din VŬTORYĬ, al doilea)].