pofti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POFTÍ, poftesc, vb. IV.
1. Tranz. și
intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (
Înv. și
reg.) A cere, a solicita (ceva).
2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦
Refl. recipr. A se îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul).
3. Tranz. (
Înv. și
pop.) A face cuiva o urare.
4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva).
5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦
Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [
Var.: (
înv. și
reg.)
pohti vb. IV] – Din
sl. pohotĕti.pofti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poftí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. poftésc, imperf. 3
sg. pofteá; conj. prez. 3
să pofteáscăpoftì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)poftì v.
1. a avea poftă:
ce poftești ? fam.
a-și pune pofta în cuiu, a se șterge pe bot, a renunța vrând nevrând;
2. a ura:
a pofti ziuă bună cuiva; 3. fig. a se lăcomi:
să nu poftești la bogății OD.;
4. a invita:
poftim ! (servind și ca strigăt de provocare ori de protestare);
5. a veni, a lua:
să poftească ! ia poftește ! CAR.