poftă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÓFTĂ, pofte, s. f. 1. Dorință puternică de a face sau a obține ceva; năzuință, dispoziție, chef, plăcere. ◊
Loc. adv. Cu poftă = manifestând multă plăcere, cu plăcere. ◊
Expr. A-și (mai) pune pofta-n cui, se spune pentru a arăta că cineva este nevoit să renunțe la un lucru mult dorit.
Pe (sau
după)
poftă (sau
pofta inimii ori
sufletului, voii etc.) = pe placul sau pe gustul cuiva, conform cu dorința cuiva, spre mulțumirea cuiva. ♦ Dorință, impuls sexual;
p. ext. dorință exagerată, patimă, viciu. ♦ (
Înv.) Lăcomie.
2. Senzație de foame sau de sete; dorință, chef de a bea sau de a mânca un anumit lucru. ◊
Expr. De poftă sau
(ca) să-și prindă pofta = în cantitate foarte mică, numai cât să guste.
Poftă bună (sau
mare)! urare adresată celor care mănâncă sau se duc să mănânce. [
Var.: (
înv. și
reg.)
póhtă s. f.] – Din
pofti (derivat regresiv).