podvoadă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PODVOÁDĂ s. f. v. podvadă.podvoadă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)podvoádă (podvoáde), s. f. –
1. Serviciu feudal, obligație de a transporta gratuit bunurile domnești. –
2. Donație constînd într-un cal, datorat de orice boier noului domn. –
3. Transport. –
4. Rechiziție. –
Var. podvadă (-vezi), po(d)voz. Sl. podŭvoda „transport” (Miklosich,
Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 271),
cf. pol. podwoga (apare la
Du Cange),
rus.,
ceh. podvoda, sb. podvoz. Pentru fonetism,
cf. Graur,
BL, III, 47; pentru organizarea serviciului,
cf. V. Pintea,
Cercetări istorice, XIII, 149. –
Der. podvodar, s. m. (persoană obligată să facă transport);
podvodări, vb. (a căra).
podvoadă (Dicționaru limbii românești, 1939)podvoádă și
-hoádă pl.
oade și
ozĭ și (ob.)
podvádă, pl.
ezĭ (vsl.
poduvoda, transport cu caru, d.
podŭ, dedesupt [!], și
voditi, vesti, a duce; bg.
podvoda, podvadă, rus.
podvóda, caĭ odihnițĭ ținuțĭ gata p. a continua drumu, căruță cu caĭ, sîrb.
podvoz, transport. V.
podvod, povață, vodă). Corvadă care consistă [!] în transport cu caru. Lucrurĭ cărate în asemenea condițiunĭ. Calu pe care în vechime trebuĭa să-l dea fiecare „cneaz” la suirea domnuluĭ pe tron saŭ la schimbarea stăpînuluĭ moșiiĭ. (I. Nădejde, VR. 1, 6, 415). – Azĭ în Dolj
povóz (sîrb.
podvoz), pl.
oaze saŭ
urĭ, rechizițiune:
a lua de povoz. V.
oulc.podvoadă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)podvoadă f.
1. transport gratuit:
birul greu, podvoada grea ! POP.
satul mic îl ajunge podvoada des PANN;
2. Tr. lucru transportat:
multe cară s´au pornit... cu podvoadă încărcate POP. [Slav. PODVODA, ducere cu carul].