plânge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLẤNGE, plâng, vb. III.
1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima.
2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊
Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊
Expr. (
Intranz.)
A-i plânge (cuiva)
de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva.
3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. –
Lat. plangere.plânge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plấnge (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. plâng, 1
pl. plấngem, perf. s. 1
sg. plânséi, 1
pl. plấnserăm; part. plânsplânge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plânge v.
1. a vărsa lacrimi de durere:
copilul plânge; 2. a regreta mult:
l´a plâns mult timp; 3. a avea compătimire:
plângem pe cei nenorociți; 4. a exprima durerea sau nemulțumirea sa:
de ce te plângi ? [Lat. PLANGERE].