placa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLACÁ, plachez, vb. I.
Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc.
2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile.
3. (
Livr.) A părăsi, a abandona. – Din
fr. plaquer.placa (Dicționar de neologisme, 1986)PLACÁ vb. I. tr. 1. A acoperi fețele unui element de construcție, ale mobilelor sau ale unui obiect metalic cu un strat de material de altă natură.
2. A opri un jucător la rugbi să pătrundă către buturile adverse., imobilizându-l cu mâinile.
3. (
Av.) A ateriza pe verticală. [< fr.
plaquer].
placa (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLACÁ vb. tr. I. 1. a acoperi cu un strat de metal subțire un alt metal. 2. a furnirui (mobile) cu lemn scump. 3. a aplica o foaie de material rigid pe un obiect. II. 1. a apăsa cu forță pe un lucru; a insista. 2. (rugbi) a opri un adversar să pătrundă către buturile proprii, imobilizându-l cu mâinile. 3. (muz.) a executa viguros, deodată, la pian, toate notele unui acord. 4. (av.) a ateriza pe verticală. (< fr.
plaquer)
placa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)placá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
placheáză