plean (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLEAN, pleanuri, s. n. (
Înv. și
pop.) Pradă (de război), captură; rechiziție. ♦ Jaf. ♦ Grup de prizonieri, ceată de oameni robiți. – Din
sl. plĕn.plean (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pleán (pleánuri), s. n. – (Înv.) Pradă de război. –
Megl. plean. Sl. plĕnĭ (Tiktin),
cf. bg. plĕn, slov.
plên, pol.,
ceh. plen. –
Der. plenic, adj. (
Basar., prizonier);
plenui, vb. (
înv., a jefui).
plean (Dicționaru limbii românești, 1939)pleán (
ea dift.) n., pl.
urĭ (vsl.
plĭenŭ).
Vechĭ. Rar azĭ. Pradă de războĭ.
plean (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plean (
înv.,
pop.)
s. n.,
pl. pleánuriplean (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plean n. od., pradă:
mult plean de robi. [Slav. PLIENŬ].