plăntuță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) PLĂNTÚȚĂ,plăntuțe, s. f. Diminutiv al lui plantă1; plantă mică, tânără. – Plantă1 + suf. -uță.
plăntuță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) plăntúță (fam.) s. f., g.-d. art. plăntúței; pl. plăntúțe