pipiriguț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIPIRIGÚȚ, pipiriguți, s. m. Mică plantă erbacee cu rizomul târâtor și cu tulpina cilindrică, terminată cu un spic de flori brune-verzui
(Heleocharis palustris). –
Pipirig +
suf. -uț.