pipirig (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIPIRÍG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase:
a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii
(Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis
(Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit
(Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare
(Holoschoenus vulgaris). –
Et. nec.pipirig (Dicționaru limbii românești, 1939)pipiríg (nord) și
țip- (sud) m. (cp. cu
pipiric, cu săs.
ziprik, id., și cu lat.
cypérus, o plantă ciperacee). Un fel de rogoz, plantă ciperacee (
scirpus lacustris). Alt fel de rogoz care se numește și
pipiriguț, spetează și
ĭarba mlaștiniĭ (heleócharis palustris). O plantă acŭatică juncacee numită și
rugină (juncus effusus). O plantă echisetacee acŭatică ale căreĭ tulpinĭ, bogate în acid salicilic, se întrebuințează la lustruit obĭectele de lemn și de metal
(equisétum hiemale).pipirig (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PIPIRIG, com. în
jud. Neamț, situată la poalele culmii Pleșu, pe cursul superior al râului Neamț (Ozana); 8.811
loc. (2003).
Expl. de petrol și gaze naturale. Fabrică de cherestea. Centru de confecționare a traistelor populare și a cojoacelor. Bisericile de lemn
Sf. Nicolae (1801, cu adăugiri din 1936) și
Sf. Vasile (1829-1830), în satele
P. și Boboiești.
pipirig (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)pipiríg, -i, s.m. – (bot.) Plantă erbacee care crește pe malul apelor sau în locuri mlăștinoase (Juncus effesus). Iarba-bivolului, părul-porcului, iarba-mlaștinei, spetează (Borza 1968: 91). – Et. nec. (MDA); Cuv. rom. preluat în magh. (pipirig; pipiriga) (Bakos 1982).
pipirig (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pipiríg s. m.,
pl. pipirígipipirig (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pipirig n. un fel de trestie ce seamănă cu papura, dar e mai mică
(Scirpus lacustris). [Diminutiv din
papură (în loc de
păpurig)].
pipirig (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Pipirig n. sat în jud. Neamțu.