pipiriguț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIPIRIGÚȚ, pipiriguți, s. m. Mică plantă erbacee cu rizomul târâtor și cu tulpina cilindrică, terminată cu un spic de flori brune-verzui
(Heleocharis palustris). –
Pipirig +
suf. -uț.pipiriguț (Dicționaru limbii românești, 1939)pipirigúț m. (d.
pipirig). Pipirig
(heleócharis).pipiriguț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pipirigúț s. m.,
pl. pipirigúți