pildă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÍLDĂ, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație; ceea ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei, aspectului etc.; model, exemplu. ◊
Loc. adv. De pildă = de exemplu, bunăoară, cum ar fi. ◊
Expr. A lua pildă = a imita exemplul cuiva. ♦ Dovadă, probă, indiciu. ♦ Pedeapsă sau măsură drastică, menită să servească drept avertisment și pentru alții.
2. Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral, producție literară cu caracter moralizator, cu o structură apropiată de fabulă; parabolă;
p. ext. maximă, sentință; proverb, zicală; semnificație, tâlc cuprins într-o asemenea povestire, maximă, zicală sau într-o acțiune oarecare, într-o faptă etc. ◊
Loc. prep. (
Înv. și
reg.)
În pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabulă. – Din
magh. példa.pildă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)píldă (pílde), s. f. –
1. Parabolă, alegorie, fabulă. –
2. Proverb, zicătoare. –
3. Exemplu, model.
Mag. példa (Cihac, II, 520; Bogrea,
Dacor., III, 409), din
germ. Bild. Sec. XVII. –
Der. pild(u)i, vb. (a da ca exemplu; a certa, a dojeni;
refl., a lua exemplu, a imita);
nepilduit, adj. (fără exemplu);
pilduitor, adj. (exemplar).
pildă (Dicționaru limbii românești, 1939)píldă f., pl.
e (ung.
példa, exemplu, d. germ.
bild, imagine). Parabolă (Rar). Exemplu.
De pildă, de exemplu. – E o lipsă de gust a zice
de-o pildă.pildă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)píldă s. f.,
g.-d. art. píldei; pl. píldepildă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pildă f.
1. parabolă:
a vorbi în pilde; 2. proverb.:
Pildele lui Solomon; 3. exemplu:
de pildă. [Ung. PÉLDA (din germ.
Bild)].